Dmytro Kuleba va vizita China pentru a discuta despre pace
Ministrul de Externe al Ucrainei Dmytro Kuleba va vizita China, marţi, la invitaţia Beijingului, pentru discuţii care, potrivit Kievului, se vor concentra pe modul de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, scrie Reuters.
La aproape 29 de luni de la invazia Rusiei, ministrul de externe Dmytro Kuleba va discuta despre relaţiile bilaterale în cadrul întâlnirii cu ministrul chinez de externe Wang Yi, în timpul unei călătorii în China între 23 şi 25 iulie, a declarat Ministerul ucrainean de Externe.
„Principalul subiect de discuţie va fi căutarea de modalităţi de a opri agresiunea Rusiei şi rolul posibil al Chinei în obţinerea unei păci stabile şi corecte”, a arătat ministerul ucrainean într-o declaraţie pe site-ul său.
…