„Francezii trebuie să ştie că îi controlăm pe absolut toţi cei care se apropie de Jocurile Olimpice. Fie că sunt voluntari, purtători ai torţei olimpice sau persoane care îi vor însoţi. Aici, sunt un milion de controale de făcut, noi am făcut deja 180.000 de controale, am exclus 800 de persoane, dintre care 15 radicalilşti islamişti”, a precizat ministrul de Interne, Gerald Darmanin, pentru postul de televiziune LCI.
Conform oficialului francez, este vorba despre oameni care au dorit să se înscrie pentru a purta torţa olimpică, pentru a fi voluntari la Jocurile Olimpice şi care nu aveau bune intenţii. Toate aceste persoane au fost excluse. „Sunt islamişti radicalişti şi militanţi ecologişti extremişti”, a mai precizat Darmanin.
Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august) şi Paralimpice (28 august-8 septembrie) vor mobiliza peste 45.000 de forţe de ordine internă. Securitatea la competiţii va fi asigurată de aproximativ 35.000 de poliţişti şi…