Valea Lungă este un sat liniștit din comuna Coșteiu, județul Timiș, aflat la 20 de minute de mers cu mașina de autostrada A1. A apărut pe radarul orășenilor din România care au căutat în ultimii ani locuri idilice pentru mutarea la țară. Printre cei care au făcut pasul, lăsând agitația urbană în urmă, se numără o femeie pe nume Adriana Olariu.
Și-a cumpărat proprietate în satul timișean și s-a instalat acolo în 2016, împreună cu fiica sa. Până în 2022, când a pornit un proiect pe care-l definește ca fiind unic în România, femeia s-a bucurat de liniștea visată.
„Acum doi ani am înființat un camping. Este, de fapt, un proiect cultural pentru a menține tradiția românească. Din 2022 până în 2023 am avut campate aici peste 400 de rulote cu oameni din 40 de țări. Cei care vin sunt în tranzit. Ajung într-un punct din România. Se opresc, de regulă, o noapte aici,…