Directorul Centralei Termoelectrica Bucureşti Sud (CET SUD), Adrian Dorin Ecobescu, şi directorul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, Iosif Chirică, au fost puși sub control judiciar de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită, a anunțat vineri DNA.

DNA: În dosar sunt cercetate alte 6 persoane acuzate de complicitate/instigare Foto: Arhivă
Procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a doi administratori de societăţi comerciale, unul pentru comiterea a două infracţiuni de dare de mită, o infracţiune de cumpărare de influenţă şi o infracţiune de deturnarea licitaţiilor publice, iar celălalt pentru dare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA
În acelaşi dosar s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii…