Tenisul feminin asteaptă cu sufletul la gură să afle care va fi decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) cu privire la situația Simonei Halep. Sportiva română este deja la Lausanne, acolo unde încep audierile. Miza este foarte mare, deoarece se decide viitorul ei ca sportivă. Desfășurată la sediul TAS din Elveția, audierea va avea loc între miercuri și vineri, cu ușile închise.
Comisia TAS desemnată să judece chestiunea este formată din Annabelle Bennett (Australia), Jeffrey G. Benz (SUA) și profesorul Ulrich Haas (Germania). Aceasta a decis ca Simona Halep să nu facă declarații pentru mass-media înainte de terminarea audierilor.
Campiona noastră a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, iar suspendarea poate dura până la 6 octombrie 2026. Decizia finală va fi prezentată de comisia TAS după încheierea audierilor, însă momentan nu se știe o dată exactă.
Indiscutabil, deciziile care vor fi luate în următoarele zile vor avea un impact major asupra carierei Simonei, care a fost la un moment dat pe primul loc în lume. În ciuda suspendării provizorii, sportiva pleacă cu toată încrederea și este gata să ofere pledoarii în fața comisiei, alături de avocați și experți. Este un moment crucial pentru viitorul Simonei Halep, iar toți suntem alături de ea în această perioadă tensionată.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “www.graiulsalajului.ro”
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News sau în urma unor acorduri scrise cu publicațiile. După cum observați, este specificată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii