Regionala Organizației Femeilor Liberale Nord-Vest a avut loc în premieră la Oradea, pe 14 octombrie. Evenimentul a fost organizat de Arina Moș, senator de Bihor și președinte al organizației bihorene. Invitații speciali Alina Gorghiu, Ministrul Justiției, Nicoleta Pauliuc, senator și președinte al organizației de femei la nivel național și Lucian Bode, Secretar General PNL au fost impresionați de locația evenimentului, Sinagoga Neologă „Sion”, reabilitată și redeschisă publicului în scop multifuncțional de Primăria Oradea. La eveniment au participat aproximativ 350 de doamne din regiunea Nord-Vest a țării. În deschidere, au luat cuvântul Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, și senatorul Arina Moș. Senatoarea Arina Moș a transmis un mesaj despre egalitatea de tratament în politică, bazată pe principiul meritocrației. Ministra Justiției a subliniat necesitatea promovării politicilor publice pentru femei, adaptate la nevoile lor. Președinta OFL România, senatoarea Nicoleta Pauliuc, a vorbit despre liniile directoare ale organizației în perspectiva anului electoral 2024 și despre campania de protejare a copiilor în mediul online. Specialistul invitat, Corina Lupău, psiholog, a abordat provocările adolescenței și soluțiile pentru sprijinirea lor. Echipa Organizației Femeilor Liberale Bihor, susținută de președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, primarul Florin Birta și Prefectul Dumitru Țiplea, a avut un sprijin total din partea biroului politic al PNL și a primarilor liberali din județ.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com